Căpitanul Dogaru Mircea, istoric militar, către locotenentul de infanterie Nicolae Ionel Ciucă (scrisoare)
NOTĂ. Colonelul
Mircea Dogaru i se adresează
generalului Nicolae Ciucă
cu apelativul „Domnule locotenent”,
grad pe care generalul îl
avea în decembrie 1989. La vremea aceea, Mircea
Dogaru avea gradul de căpitan.
Deci, adresabilitatea este ca de la căpitan
la locotenent…
Domnule locotenent,
În Mesajul nr. 400/17.12.2020, abordați comemorativ, ca amator,
evenimentele din Decembrie 1989, înscrise
în Constituția României
spunând că „Revoluția
din decembrie 1989” (Art.
1, al. 3). Precizez că, la 31
de ani de la acele evenimente, cu tot bagajul de FAPTE ȘI IMPLICAȚII REALE, acestea sunt de
competență mea, ca cercetător științific abilitat să investigheze Trecutul!
Cerebral, pe bază de
izvoare certe, necontrafacute și nu
emoțional! Pentru că, după 31 de ani de manipulare în dauna
intereselor naționale, românii, în
frunte cu cei rămăși „cu
răni
deschise, lacrimi neuscate, suferințe
nealinate”, ca să vă citez, vor și merită ADEVĂRUL! Or, ca prim sfat pe
care îmi îngădui să vi-l dau, tinere domn,
este acela de a accepta că un
recurs la Istorie și la
Adevăr, motivat emoțional, în scop
politicianist, nu va putea niciodată tăia „Nodul
Gordian”.
Vedeți dvs.,
cercetarea istorică are
regulile ei iar istoricul niște arme
cumplite, în fața cărora eșuează și cel mai diabolic plan
politic – întrebări de tipul „Cine?, De
ce?, În
ce scop?, Cum?” etc.
Sunt de acord că „fiecare
instituție” implicată în
evenimente trebuie investigată, dar
nu pentru perioada 16-22 decembrie 1989, pentru că este neprofesionist să afirmi că Revoluția s-a terminat pe 22
Decembrie, la orele 12.10 „trecute fix”, ci
pentru perioada 16 decembrie 1989 – 8 decembrie 1991, ziua intrării în
vigoare a noii Constituții.
Pentru că o revoluție se termină atunci când un
sistem juridic lamentabil este înlocuit
cu altul, poate și mai
lamentabil! Cât despre instituții, până la cele românești –
complice, de mâna a șaptea, ar trebui
investigate cele direct implicate, care dețin Adevărul: KGB, CIA, FBI, BND,
MI-6, MOSSAD, AVO, KEOD etc.
Cine erau cei peste 100.000 de „turiști”, luptători profesioniști, strecurați în România, la
recunoaștere de obiectiv, al căror ultim eșalon ar fi părăsit-o, după declarațiile lui Petre Român, abia
în decembrie 1990 (Cazul „Air
Antares”)? Aceștia chiar aparțineau – 57.000
dintre ei – exclusiv SPETZNATZ și OMON, potrivit declarației televizate a șefului contrainformațiilor militare de atunci?
Cine au fost acei „eroi” căzuți „în
revoluția
din România” cărora li s-a ridicat un
monument în curtea unei unități militare din Seghedin?
Cine erau cei antrenați și instruiți la Debrețin pe macheta
Transilvaniei, cine cei conduși de un
transfug român, ulterior activist
civic, de-a lungul fostei frontiere româno-austro-ungare
și ce armate NATO aveau și au în dotare așa-zisa muniție cu
cap vidia? Cine au fost răniții lichidați/răpiți din spitalele Timișoarei pentru că
delirau în limba lui Petofi sau cei extrași de la Balș, proveniți din cele 72 de mașini LADA, spulberate de tunurile lt. col.
Dumitru Cioflină și care aiurau în limba
lui Pușkin? Cine erau „ziariștii fără frontiere” duși de mine, căpitanul
Dogaru Mircea, la ordin, de la Otopeni la Hotelul Flora și care, fără să se cazeze, au plecat
imediat, în seara zilei de 22
decembrie, să ocupe poziții în toate
locurile din Capitală în care
avea să se tragă?
Ce căuta, pe 19 decembrie
1989, locotenent-colonelul Vladimir Putin la Hotelul Athénée
Palace și George Soros, la brațetă cu Silviu Brucan (Saul
Brukner) la Universitate, în fața Facultății de Istorie, păstorită atunci, în
numele PCR, de regretata Zoe Petre și „demitizatorul” Lucian
Boia, pe atunci specialist în Programul PCR?
De ce tip erau cele 10 elicoptere
ridicate „de pe Dunăre,
de pe vase inscripționate
RSS Ucraina” (Gheorghe Trosca dixit) care și-au bătut joc de noi la
Alexeni, Boteni și Otopeni? Cui aparțin sutele de cruci fără nume, apărute atunci în
cimitirele Patriei? Etc., etc., etc…
Sunt întrebări ridicate în presa
vremii și rămase fără răspuns.
Numai după investigarea „instituțiilor” menționate ne vom putea apropia de Adevăr! Altfel, vom căuta
acari Păun, bătând apa în piuă, prin restrângerea
cercetării doar la „fiecare
dintre acțiunile
personalului M.Ap.N. (De ce
nu și ale Miliției și Direcțiilor Securității statului? – n.n.), soldate, în decembrie 1989, cu pierderi de vieți sau în
urmă cărora
au fost răniți oameni”.
Pentru că, altfel, excluzând
decisiva implicație externă și adevăratele personalități cu „rol
determinant”, gen George Bush și Mihail Gorbaciov, vom oferi viitoarelor
generații de români imaginea unei armate de idioți care s-au împușcat singuri între ei
(dar profesionist, între ochi, pe sub cască), deoarece afirmați că vorbiți „în
numele celor peste 1.000 de oameni căzuți din sete de libertate”, între
care „cei aproximativ 275 de militari și salariați
civili ai ministerului”!
De acord, domnule locotenent, că trebuie să ne cerem iertare
victimelor, militari și civili, dar nu pentru
vina de a-i fi ucis, ci pentru vina de a nu-i fi aparat! Și de a fi lăsat Țara
pe mâna profitorilor străini și
a trădătorilor! Pentru
că, loviți și noi, profesionist, în
stomac, în anii, 1985-1989, ai „pregătirii de artilerie” a „revoluției spontane”, mai rău decât
civilii (fiindcă nu aveam voie nici măcar să ne așezăm la cozi, în
uniformă), am fost suficient de naivi să țopăim în stradă, alături de frații noștri civili, strigând „Libertate!”, în
timp ce România ni se scurgea printre degete!
Iar eu, ca istoric militar, am avut o vină majoră, pentru că trebuia să recurg la arma noastră secretă, întrebarea „Cui
prodest?”. Mi-e și frică să mă întreb
astăzi, după 31 de ani, cui a
folosit, în condițiile în care:
65% din pământul țării, cu ape cu tot, e proprietate străină; industria concurențială ne-a fost făcută praf iar cea de astăzi își trimite, ca și comerțul și băncile, profiturile în străinătate; pădurile noastre au luat tot drumul străinătății, bogățiile subsolului și toate domeniile strategice sunt în mâna străinilor, noi devenind simpli consumatori de mâna a
două, plătiți la subzistență,
obligați să cumpărăm, inclusiv în
domeniul militar, la preț de speculă, gunoaiele altora și să ne prefacem că ne alegem „democratic” liderii!
Să nu disperăm, însă, pentru că există o ciclicitate în
Istorie.
Bunicii noștri au fost ostași liberi ai Țării, înroșind cu sângele
lor, pentru Țară, harta Europei, între
Stalingrad și Viena.
Părinții noștri au ajuns slugile
ocupantului sovietic, dar s-au eliberat, în mod
inteligent, în anii 1958-1968, când au
construit Armata, poliția și serviciile naționale.
Noi am fost, până în deceniul
trecut, ostași liberi ai Țării,
pentru care am renunțat, prin jurământ, la
aproape toate drepturile omului și cetățeanului.
În ceea ce-i privește pe urmașii noștri, însă… numai Istoria va putea să-i definească pe cei
ce-și lasă oasele pentru „freedom
and democracy” pe niște coclauri pe unde numai strămoșul nostru trac Alexandru
Macedon și ostașii săi și le-au lăsat!
Dar ceea ce știm cu certitudine este că nicăieri și niciodată un militar nu și-a cerut și nu-și cere
scuze pentru executarea ordinului, a cărui
ignorare, în stare de război declarată, se pedepsește cu glonțul.
Politicienii, însă, adică cei vinovați și de starea respectivă, și de apariția ordinului… DA!
Într-o singură situație, noi, militarii,
suntem moral, obligați, să ne cerem iertare poporului:
atunci când nu ne-am făcut datoria față de Neam și Țară!
Cu sau fără voia noastră! Ca
mine și ca toți cei care v-am păstorit în urmă cu trei decenii, ca dascăli sau comandanți!
Ca o ultimă observație… Și noi, și revoluționarii, am fost bătuți pe umăr, ovaționati, gâdilați sub barbă și lăudați: noi până când am fost
disponibilizați, iar civilii până când au
fost trecuți în șomaj, prin distrugerea industriei, civilii.
Ne-au promis, prin legi organice, marea cu
sarea, apoi, considerând că ne-am boșorogit și unii, și alții, și nu mai suntem apți de riposta, ne-au retras – insultandu-ne și supunându-ne
oprobiului public – toate drepturile.
Mai nou, ne-am trezit și cu COVID-19, apărut, parcă, pentru ca generația noastră să părăsească mai repede, „pe
cale naturală,
sistemul”!
Atenție, însă, că Istoria se repetă, atunci când aceleași condiții se reîntrunesc
și aceleași interese extern-interne
își dau mâna!
Honor et Patria! Vae victis!
Dr. Mircea DOGARU, istoric
militar,
Astăzi
col. (r) și
președintele
S.C.M.D.
Titlul original:
„Trecutul către
prezent
sau
căpitanul
Dogaru Mircea, istoric militar,
către
locotenentul de infanterie Nicolae Ionel Ciucă.”
Preluat de pe:
https://culturaromana.ro/mircea-dogaru-capitanul-dogaru-mircea-istoric-militar-catre-locotenentul-de-infanterie-nicolae-ionel-ciuca-scrisoare/?fbclid=IwAR2unK-atyC7bm7gGwtU-Rkh5zIjHnhuWfe1Kiy6GlkkmCJaOhLWTI9IcFk
